Mi-e dor

MI-E DOR.....

Mi-e dor de viata mea cu tot ce-a fost in ea....

Mi-e dor de satul meu si de copilarie...

De tot ce-a fost si-a mers in paralel cu ea,

Dar toate-s la trecut si n-au cum sa mai fie ....

Mi-e dor de-o primavara pe cand eram copil.

Cand ghiocei plapanzi din frunze rasareau....

Si cand de Sf. Gheorghe in luna lui April,

Veneau cucii in tara si-n cantec se-ntreceau.

Cu primavara-ncepe povestea vietii noastre.

Si nu realizam ce repede va trece....

Cu zilele senine si noptile albastre,

Nu ne gandim atunci ca // iarna-i tare rece ! //

Tanjesc si-mi este dor de-o vara ca la noi,

Cand totul era verde si toate-n parg dadeau,

Iar mii de pasarele ,cantau sus in zavoi,

Cand se cocea secara si cucii raguseau .....

Frumoasa-i vara vietii ! E un capitol nou.

Pe toate le traiesti la maxim si din plin...

Se-nscriu in cartea vietii si-n suflet au ecou,

Ca-n cupa cu dulceata , se afla si venin !

Mi-dor si-mi amintesc, cum era toamna-n sat....

Cand toate-n jurul meu culorile schimbau,

Pamantul era plin de roade si bogat,

Ca pe un printisor, flori il impodobeau.

Se-ngalbenea frunza la nuc si cea din vie,

Iar randunelele in stoluri toate s-adunau,

Natura se schimba si devenea pustie,

Si-n ciripitul trist, // ramas bun // isi luau .

Si vine toamna vietii si umerii ti-apasa .

Te straduiesti ca toate sa le traiesti cu drag....

Ca n-ai trait degeaba, ca ai facut o casa,

Si-atatia oameni dragi,iti calca peste prag.....

Slabesc puterile , dar tu te straduiesti,

Sa fii acelasi // Tu // puternic si voinic.

Si ai un apetit de viata sa traiesti,

Si crezi ca nu te poate ingenunchia nimic.

Frumoase erau iernile la casa parinteasca !

Din casa la caldura , priveam cum ninge-afara.

Cand fulgii-n dansul lor, nici gand sa se opreasca....

Noi nu ne mai gandeam decat la sanioara .

Dar iarna vietii noastre, in alt chip ni se-arata.

Cu umerii lasati si fata-mbatranita....

Puterile-au slabit, mai mult ca altadata,

Oginda te arata, o floare ofilita !

Asta e legea firii si e normal asa.

Prin viata suntem numai simpli trecatori,

Lasam doar niste urme, // aceasta-i urma mea ! //

Gandul ca n-om mai fi, ne trece cu fiori....

.........................................................................

Un trecator am fost si // eu //

Si n-o sti nimeni ca m-am dus ...

La cativa dragi le-o pare rau,

Iar voi ve-ti observa ca nu-s !

Netica Ifrim

Dudelange 01 01 2020

Sufletul satului

In satul meu

           

                                de Mariana Adascalitei

Am fost în sat, în satul meu, acasă
Plângeau pe drum salcâmi cu frunza arsă,
Plângeau sub pași și pietrele și iarba
Plângeam și eu, dar, Doamne, tot degeaba

Că nu mai pot să-nvii ce a murit
Când frunza din pădure a pălit
Când iarba s-a uscat, izvoru-i gol
Și apa din fântâni e cu nămol…

Am fost în sat, în satul meu cel drag,
Plecau iar rândunelele șirag…
E toamnă, cade bruma peste grâne,
Un bătrânel mi-a pus în palme o pâine;

-Ia de pomană, suflet rătăcit
Pe cine cauți?...La cine ai venit?
Din urmă, în pestelcă, baba lui
M-ademenea cu nuci și cu gutui;

-Ia , maică, de pomană pentru morți
C –acolo pân” la urmă mergem toți
Bogații cu săracii la judecată
-Ia, maică și te-nfruptă că se gată…

Le-am strâns de jos, a bătut vântu” aseară
Sunt bune, naturale, de la țară…
Mai au și câte-o pată sau un vierme,
Dar nu-s stropite, mamă, nu te teme…

Au fost în anul ăsta,atâta rod
Avem de dat, am pus și la uscat pe pod,
Din mila Domnului avem de toate
Numai că tinerii pleacă din sate

Și nu mai sunt copii, sau sunt puțini
Cei ce-au plecat stau , maică, prin străini
Și-arar mai vin, numai la sărbători,
-Să-ți dea mătușa și-un buchet cu flori?

Acuși s-așterne bruma și-i păcat,
De-a cui ești tu, copchilă, de aici din sat?
-Eu, de un timp, mătușă, sunt orfană
În cimitir am tată și am mamă…

Știu ulițele toate , știu copacii,
Știu câmpul vara când îl îmbracă macii,
Știu dangătul de clopot și știu luna,
Știu gustul poamei când o arde bruma…

Știu gustul de țărână și de sânge
Și de ce satul meu de-o vreme plânge…
Mă uit în ochii lor și-mi văd părinții,
De ce i-aseamăn tot mai mult cu sfinții?

Ca satu-i trist, se vede

Era o zi de vara ,fierbinte si-nsorita,
Cand dupa multa vreme ,ma intorceam acasa.
Ardeam de nerabdare si eram fericita,
Sa pun picioru-n sat ,pe vatra mea frumoasa.

Mergeam cu pas grabit si parca n-aveam spor,
Iar inima din mine,batea din piept sa-mi iasa.
Veneam aicea unde,o viata mi-a fost dor,
Ca nu-i loc mai frumos,ca vatra parinteasca.

Cand clopotul va bate,sa merg la Liturghie.
Sa stau la rugaciune-mpreuna cu tot satul.
Sa mai traiesc odata ca in copilarie,
Atunci cand nu stiam ce-i doru si oftatul.

Salcamii strajuiau tot satul meu cel drag,
Jaravatu curgea alene murmurand.
Iar cimitirul trist,cu porti deschise larg,
Unde femeile din sat, barbatii lor isi plang.

Bisericuta noastra era aproape plina.
Ca Ingerii cantau persoanele din strana !
Parintele-mpartea credinta si lumina,
Era moment prielnic,sa-ti vindeci orice rana.

Mi-am intalnit vecine, colegele de scoala.
Dar neamurile mele, s-au cam imputinat...
Cu mainile muncite, macinate de boala,
Ele mai tin prezentul si viata-n acel sat.

Si m-am umplut de jale si-n suflet de durere.
Cand am aflat ca toate si-au prapadit barbatul....
M-am minunat atunci, cum de mai au putere,
Sa mearga mai departe, sa reprezinte satul !?

E drept ca niciodata ,voi nu v-ati dezmintit...
Si cat de gospodine sunteti cu toate ,voi!
Caci datorita voua ,satucul a-nflorit,
Parca barbatii vostri, cu toti-s la razboi !!!

Ca satu-i trist, se vede de departe,
De jos din vale si pana sus pe coasta.
Ma rog la tine Doamne,sa le dai sanatate,
S-avem unde veni, la vechea vatra-a noastra !

DUDELANGE 20 07 2018 Netica Ifrim .

Adio

PENTRU MATUSA MEA , ADIO

                                                               de Aneta Ifrim

Satucul nostru cel tacut //Cu casele pe deal si vale,
Azi este-ncremenit si mut,//Si plange sfasiat de jale.
Caci astazi pleaca dintre noi, Lasand durere-n urma sa,
Cea care a fost pentru noi, Mama, bunica si matusa mea.

Si am atatea amintiri…Ca nu le pot enumera…
Ramai in suflet si-n simtiri, Cea mai buna Matusa mea.
Trei fete-n lume ai crescut, Cu multa dragoste si dor.
Nu vreau sa stiu cat te-a durut, Cand au plecat la casa lor.
Si ai ramas singura pe lume, Caci si barbatul ti-a plecat.
Sa n-ai o vorba cui o spune, Doar tu stii cat ai indurate…

Si-ai strans in cununita viettii, O sumedenie de ani.
Fugeai cu gandul -n toiul noptii, La Bucuresti si la Docani.
Tu pentru fete-ai fost o punte, Si toate trei veneau pe ea.
Veneau la tine sa s-alinte, Sa puna capu-n poala ta.

Azi este ziua despartirii. Caci azi te-or aseza-n mormant.
SA-TI fie somnul linistit, in ceruri langa DOMNUL SFANT.
Vor pune si pamant pe tine, Incetisor sa nu te doara.
CU suflet trist noi iti vom spune, Sa-ti fie tarana usoara.

Si de la cimitir din poarta, Ne vom mai arunca privirea,
Catre mormant inca odata, Sa-ti tinem vie amintirea.
Se va lasa noaptea pe sat, Si-atata-I de pustie….
Tu vei dormi neancetat, Ce dor o sa ne fie.
Va plange batatura toata, Si cainele te va jeli,
Iar casa-n doliu imbracata, Salcamii o vor strajui.

Iar fetele la despartire, Plangand se vor imbratisa,
Cum se imbratisau cu tine, Cand plecau de la casa ta.
Azi este ziua despartirii, Si este ziua cea mai grea.
Si-apoi de dragul amintirii, Noi in genunchi ne vom ruga.
Sa-ti fie somnul linistit, Nicicand noi nu te vom uita,
Caci noi cu totii te-am iubit, Mama, bunica si MATUSA mea.

Si cimitiru-i plin de neamuri, Cu toti aici se odihnesc,
Si-s multi ca frunzele pe ramuri, Pe cine DOAMNE sa jelesc.
Atunci cand nu mai ai parinti, Nici tu nu stii al cuiiiiii mai esti,
Ramane scris ca apartii, Acestui sat, SATUL LUNGESTI.

Aceasta poiezie este pentru matusa mea FANICA BURGHELEA.

Sursa