Că nu mai pot să-nvii ce a murit
Când frunza din pădure a pălit
Când iarba s-a uscat, izvoru-i gol
Și apa din fântâni e cu nămol…
Am fost în sat, în satul meu cel drag,
Plecau iar rândunelele șirag…
E toamnă, cade bruma peste grâne,
Un bătrânel mi-a pus în palme o pâine;
-Ia de pomană, suflet rătăcit
Pe cine cauți?...La cine ai venit?
Din urmă, în pestelcă, baba lui
M-ademenea cu nuci și cu gutui;
-Ia , maică, de pomană pentru morți
C –acolo pân” la urmă mergem toți
Bogații cu săracii la judecată
-Ia, maică și te-nfruptă că se gată…
Le-am strâns de jos, a bătut vântu” aseară
Sunt bune, naturale, de la țară…
Mai au și câte-o pată sau un vierme,
Dar nu-s stropite, mamă, nu te teme…
Au fost în anul ăsta,atâta rod
Avem de dat, am pus și la uscat pe pod,
Din mila Domnului avem de toate
Numai că tinerii pleacă din sate
Și nu mai sunt copii, sau sunt puțini
Cei ce-au plecat stau , maică, prin străini
Și-arar mai vin, numai la sărbători,
-Să-ți dea mătușa și-un buchet cu flori?
Acuși s-așterne bruma și-i păcat,
De-a cui ești tu, copchilă, de aici din sat?
-Eu, de un timp, mătușă, sunt orfană
În cimitir am tată și am mamă…
Știu ulițele toate , știu copacii,
Știu câmpul vara când îl îmbracă macii,
Știu dangătul de clopot și știu luna,
Știu gustul poamei când o arde bruma…
Știu gustul de țărână și de sânge
Și de ce satul meu de-o vreme plânge…
Mă uit în ochii lor și-mi văd părinții,
De ce i-aseamăn tot mai mult cu sfinții?
